Sprijinul acordat PYD/YPG de către SUA din perspectiva dreptului internațional

Sprijinul acordat PYD/YPG de către SUA în cadrul dreptului internațional

Sprijinul acordat PYD/YPG de către SUA din perspectiva dreptului internațional

SPRİJİNUL ACORDAT PYD/YPG DE CĂTRE SUA ÎN CADRUL DREPTULUİ INTERNAȚİONAL

Cu scopul de a elimina terorismul  Daesh din Siria, SUA a declarat PYD/YPG, extensia siriană a PKK, care, la rândul său, efectuează atacuri teroriste împotriva Turciei de pe teritoriile siriene, drept o forță terestră.  În acest context, Statele Unite ale Americii, au adoptat politica  de înarmare și formare militară a acestor militanți.

Această situație demonstrează că în ceea ce privește combaterea terorismului, SUA ignoră normele dreptului internațional precum și rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU adoptate în acest context.  Astfel, potrivit rezoluției 1373[1] adoptate la reuniunea 4385 a CSONU din 28 septembrie 2011, după atacurile de 11 septembrie, „actele, metodele și practicile teroriste sunt contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite și ca finanțarea, planificarea și incitarea la acte teroriste, în cunoștința de cauza, sunt contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite”. În rezoluția data se mai notează că toate statele trebuie ”să se abțină de la acordarea oricărei forme de sprijin, activ sau pasiv, entităților sau persoanelor implicate în acte teroriste, inclusiv prin suprimarea recrutării de membri ai grupărilor teroriste și prin eliminarea furnizării de arme teroriștilor”. În rezoluția CSONU 2370[2] adoptată în 2017, a fost de asemenea atrasă atenția asupra faptului că statele nu trebuie să acorde sprijin teroriștilor.

În legătură cu acest subiect declarațiile Prof. dr. Adam Sozuer, șef al departamentului Pedeapsa și Procedura penală al facultății de drept a Universității din Istanbul, cu privire la faptul că sprijinul acordat de către SUA organizației teroriste PYD/YPG este contrar rezoluțiilor CSONU au fost publicate de către Agenția Anadolu la 3 februarie 2018.[3] Sozuer, subliniind că înarmarea organizației teroriste și instruirea militară a membrilor acesteia de către SUA reprezintă drept acțiuni de sprijinire a terorismului, a notat că această situație contrazice rezoluției 1371(2001) și celei 2370 adoptate cu unanimitate de voturi anul trecut, de CSONU. Sozuer a atras atenția asupra faptului că rezoluțiile sus menționate au fost aprobate din nou și a fost accentuat că statele trebuie în mod deosebit să se abțină de la acordarea teroriștilor  oricărei forme de sprijin și să prevină furnizarea de arme teroriștilor. Sozuer a adăugat că în articolul 7 din rezoluția în cauză statele membre fac apel către statele să ia măsuri împotriva înarmării teroriștilor în zonele de confruntare în conformitate cu dreptul internațional la nivel regional și internațional.

Sozuer, de asemenea, accentuând că potrivit rezoluției 1371 a CSONU și  în conformitate cu principiile generale ale dreptului internațional statele au obligaţia de a se abţine de la organizarea, instigarea, sprijinirea sau participarea la acte teroriste în alt stat, înființând grupuri teroriste, a comentat: “Din acest motiv, SUA ar putea purta responsabilitate din cauza  răspunderii delictuale nedrepte. În legătura cu aceasta s-ar putea declanşa o procedură la Curtea Internațională de Justiție. În cadrul Consiliului de Securitate al ONU însă nu se impun sancțiuni împotriva statelor cu dreptul de veto, cum ar fi SUA. Din acest motiv nu este posibil de înființat tribunale penale ad-hoc la fel ca în exemplul cu Ruanda sau Iugoslavia pentru autoritățile americane.

 

În acest caz Turcia sau o altă țară  are competența de a judeca infracțiuni de terorism indiferent de locul și ținta realizării lor. Spre exemplu, statele pot judeca autoritățile americane din perioada ocupării Irakului pentru crime de război comise pe parcursul ocupației în propriile instanțe. Astfel și Turcia poate judeca SUA pentru armele furnizate către PKK / PYD.” În sensul legii penale responsabilitatea SUA reiese din ”controlul efectiv” exercitat asupra grupărilor organizației teroriste PKK însă nici SUA nici Siria nu fac parte din Tribunalul Penal International.     În acest context, Sozuer a remarcat că nu este creat un mecanism eficient care ar  putea trage la răspundere Statele Unite pentru crimele de război și împotriva umanității comise în Vietnam, Afganistan, Irak și Libia, pentru lovituri de stat sângeroase organizate în mai multe țări, și torturile exercitate la Guantanamo.

Luând în considerare această informație și evaluările este posibil de spus că  SUA, acordând sprijinul de formare, arme și muniții PYD/YPG, extensiei siriene a organizației teroriste PKK, nu respectă rezoluțiile 1373 și 2370 adoptate de CSONU în cadrul combaterii terorismului.

Pe de altă parte, dacă ne uităm la istoria recentă, vedem că Statele Unite s-au confruntat cu o dispută similară în cazul Nicaragua. Atunci Washingtonul a fost adus în faţa Curții Internaționale de Justiție (CIJ) pentru cooperarea cu organizațiile teroriste, instruirea, înarmarea și finanțarea militanților în a doua jumătate a anului 1980. Curtea a luat decizia finală în 1986. În acest context decizia Curții din 27 iunie 1986 în cauza ”Activități militare și paramilitare în și împotriva Nicaragua” reprezintă un precedent important în privința acestei teme.[4]

Pe de altă parte, dacă ne uităm la istoria recentă, vedem că Statele Unite s-au confruntat cu o dispută similară în cazul Nicaragua. Atunci Washingtonul a fost adus în faţa Curții Internaționale de Justiție (CIJ) pentru cooperarea cu organizațiile teroriste, instruirea, înarmarea și finanțarea militanților în a doua jumătate a anului 1980. Curtea a luat decizia finală în 1986. În acest context decizia Curții din 27 iunie 1986 în cauza ”Activități militare și paramilitare în și împotriva Nicaragua” reprezintă un precedent important în privința acestei teme.

În procesul inițiat Nicaragua a susținut că SUA a încălcat obligațiile stabilite de legislația ONU și  a Organizației Statelor Americane (OEA). Însă Statele Unite s-au opus acestui argument, susținând că  o posibilă decizie a Curții cu privire la încălcarea acordurilor multilaterale (ONU și OEA) ar afecta nu numai două părți ci toate părțile care fac parte din aceste acorduri.

Potrivit SUA, Curtea nu ar putea avea autoritatea de a examina acest caz fără aprobarea tuturor părților. Curtea a considerat al doilea motiv propus de SUA adecvat și nu a examinat cauza pe baza încălcărilor principiilor ONU și OEA ci s-a fondat pe dreptul internațional tradițional (droit coutumier) și dreptul internațional general (jus cogens)  pentru a determina dacă a fost sau nu încălcat dreptul internațional. Astfel, Curtea a concluzionat că Statele Unite au încălcat principiile de bază ale dreptului internațional în următoarele trei principii:[5]

  • Nu interveniți prin forță în suveranitatea unui  alt stat. Potrivit Curții, Statele Unite au încălcat acest principiu prin înarmarea, echiparea și finisarea grupării Contras. Atacurile Contras sprijinite de SUA la Puerto Sandino, Corinto, Potosi, San-Juan între 1983-84, încălcarea spațiului aerian nicaraguan și minarea apelor teritoriale au fost invocate drept dovadă.
  • Încurajarea acțiunilor împotriva principiilor generale ale dreptului umanitar (droit humanitaire). În acest context, Curtea a atras atenția asupra dovezilor concrete de realizarea a operațiunilor psihologice în războiul de gherilă pe care Administrația Statelor Unite le-sprijinit în mod evident și tangibil.
  • Încălcarea acordului bilateral de prietenie, comerț și navigație. În această privință, Curtea a subliniat că embargoul economic din 1981 și embargoul general din 1985 impuse de Statele Unite asupra Nicaragua au fost contrare acordului bilateral. 

Curtea prin urmare a condamnat SUA la plata unei despăgubiri valoarea căreia ar urma să fie stabilită mai târziu (17 miliarde de dolari)..

În cauza Nicaragua, decizia Curții acceptată cu 12 voturi ”pentru” și 3 ”împotriva” este importantă în anumite aspecte. În primul rând, Curtea a constatat că SUA a acordat sprijin de arme, instruire, echipament, finanțare forțelor opuse guvernului nicaraguan; și împreună cu acest sprijin, implicând folosirea forței împotriva Republicii Nicaragua, a încălcat obligațiunea din cadrul dreptului internațional de ” a nu folosi forța împotriva unui alt stat” și, de asemenea, intervenind în afacerile interne ale Nicaragua, a dăunat indepenenţei sale. Astfel după cum sugerează aceste decizii,  CIJ a stabilit că SUA a acordat ajutor și sprijin în mai multe domenii grupărilor Contras, și din aceste motive, considerând SUA responsabilă pentru acțiuni în cauză, a luat o decizie în favoarea guvernului nicaraguan. Această situație reprezintă o încălcare a prevederii articolului 2 al ONU cu privire la folosirea forței și înseamnă în același timp intervenția în afacerile interne ale unui stat. Curtea, la rândul său, a luat o decizie cu privire la încălcarea de către SUA a obligativității precedentului judiciar care interzice folosirea forței împotriva unui alt stat în cazul Nicaragua.[6] Prin urmare Curtea a examinat dimensiunile ajutorului acordat grupărilor Contras și a evaluat dacă acest ajutor se încadrează sau nu în  mărimea atacului armat. În acest context Curtea, notând că conceptul ”atacul armat” înseamnă acțiuni realizate de unitățile armate, nu acoperă acordarea sprijinului de arme, logistic și de alt tip grupărilor Contras.

Curtea a afirmat că, trimiterea bandelor armate de un stat la un alt stat, ar constitui un atac armat; însă acordarea unui ajutor de arme sau unui sprijin acestora  nu poate fi considerat un atac armat. Din aceste considerente poate fi evaluat că aceste tipuri de ajutor pot fi acceptate numai ca folosirea forței împotriva unui stat și intervenția în treburile interne a unui stat. Procesul Nicaragua, pe de altă parte, reprezintă o importanță din punctul de vedere a unei decizii, prin care furnizarea armelor și sprijinului grupărilor sau organizațiilor din opoziție de către stat și atacul armat fiind considerate neegale, această situație nu permite statelor să recurgă la dreptul legitim la autoapărare.[7]

Experţii, care au urmărit această logică a Curţii, susţin că deşi grupările teroriste sau teroriştii nu sunt organele de stat, în caz dacă sunt sprijiniţi sau dirijaţi de către stat pot să devină funcţionari guvernamentali neoficiali. Din acest motiv statul va fi responsabil pentru actele teroriste efectuate de către persoanele sau organizaţiile planificate, dirijate sau susţinute de stat, ca şi cum ar fi fost efectuate de către organismele sale.[8] Însă, în acelaşi timp, chestiunea dacă va fi sau nu atribuit statului un act efectuat de actorii nestatali a devenit o chestiune care trebuie cercetată. În acest moment CIJ, în cadrul procesului  Nicaragua a stabilit că SUA a furnizat arme şi a acordat sprijin financiar şi logistic grupărilor Contras care efectuau atacuri împotriva  guvernului sandinist şi civililor; însă accentuând că aceste acţiuni ale SUA nu reprezintă atacuri, a decis că răspunderea juridică ar fi apărut în caz dacă SUA ar fi realizat controlul eficient asupra Contras sau actelor efectuate de ei. Cu toate acestea, nu a specificat care sunt limitele măsurii de control efective. Curtea a afirmat că pentru apariţia responsabilităţii juridice a SUA, Nicaragua trebuie să prezinte dovezi că SUA  a exercitat controlul  asupra operaţiunilor realizate de Contras.[9]

Statele Unite au contribuit la organizarea, instruirea şi echiparea grupărilor Contras şi au jucat un rol în planificarea unor operațiuni prin îndrumarea Contras. Cu toate acestea, Curtea a decis că SUA nu a avut control asupra Contras şi Contras nu au devenit de facto un organ al SUA. Curtea a decis că un atac indirect din perspectiva Statelor Unite nu a avut loc pe motiv că Contras nu erau dependenţi de SUA în măsura în care acţiunile Contras ar fi putut atribuite Statelor Unite.

În concluzie, este posibil de spus că furnizarea armelor, asistenţei logistice, financiare, informaţionale şi de instruire rebelilor într-un   stat de către un alt stat este contrară şi principiului de neintervenţie în treburile interne şi legii cu privire la folosirea forţei stipulate în Carta ONU, însă această asistenţă nu va fi considerată drept „atac armat”. Deci statele interesele cărora sunt ameninţate ca urmare a oricăruia dintre aceste mijloace nu au dreptul de a recurge la forţă în cadrul autoapărării legitime.[10] Cu toate acestea această contradicţie poate obliga statul care a cauzat-o să plătească despăgubiri. Este evident că această situaţie va duce la pierderea prestigiului pe arena internaţională de către statul condamnat să plătească despăgubiri.

În caz dacă va fi iniţiat un proces împotriva SUA, care furnizează teroriştilor mii de camioane pline cu armament, în primul rând probabil va fi dezbătută legătura între PYD/ YPG şi PKK. În privinţa acestui fapt, declaraţiile lui Ashton Carter,  secretarului apărării al SUA din 2016, în faţa Comitetului Serviciilor Armate al Senatului cu privire la legătura între PYD/ YPG şi PKK au fost reflectate în mass-media.[11] La întrebarea Senatorului Lindsay Graham dacă secretarul a auzit despre PYD sau YPG, secretarul a răspuns „Da”. Şi la întrebarea senatorului „Cine sunt ei?”, secretarul a spus: „Grupările kurde”. Secretarul, de asemenea, a fost întrebat dacă YPG este extensia armată a PYD şi dacă este adevărat că aceste grupări au legătura sau cel puţin relaţii importante cu PKK conform rapoartelor.

Secretarul a răspuns afirmativ şi la această întrebare.[12] Atunci Graham a spus că PKK este considerată drept o organizaţie teroristă de Turcia. Secretarul a notat aici că PKK este o organizaţie teroristă nu doar pentru Turcia ci şi pentru SUA.  Aceste declaraţii ale lui Carter în privinţa PKK-PYD / YPG pot fi considerate provenite de la cel mai înalt nivel al administraţiei de la Washington. 

În ceea ce priveşte acest subiect, într-un articol [13] al lui Nedim Şener publicat în cotidianul Posta din 7 februarie 2018, autorul a scris că Turcia se pregăteşte să iniţieze un proces împotriva SUA din cauza armelor furnizate către PYD/YPG, extensia siriană a organizaţiei teroriste separatiste PKK, şi a afirmat că Turcia chiar a întârziat  cu această decizie. Autorul a notat de asemenea că în cazul unui astfel de proces, SUA ar susţine că  nu există nici o legătură între PYD/YPG şi PKK; şi a subliniat că şi administraţia SUA deţine rapoarte privind relaţia între PYD/YPG şi PKK.  De fapt, Sener care crede că nu este nevoie de căutat prea multe dovezi, luând în considerare că existenţa acestei legături a fost acceptată Ashton Carter,  secretarul apărării al SUA din 2016, în faţa Comitetului Serviciilor Armate al Senatului, şi a adăugat că dovezile împotriva SUA destule pentru a o condamna  există în registrele Senatului.

Pe de altă parte, în ultima perioadă apar multe ştiri legate de subiect în mass-media naţională.[14] În contextul acestora se menţionează necesitatea de a muta dreptatea Turciei în dezbaterile  legate de acordarea sprijinului organizaţiei YPG, în care participă activ membrii PKK, de către SUA, la platforma internaţională, şi de asemenea, bazându-se pe faptul că dacă legătura între YPG/PYD, cărora SUA oferă sprijin de arme şi logistic, şi PKK este dovedită, administraţia americană conform constituţiei SUA comite o infracţiune, se susţine că acest fapt ar putea fi invocat  ca obiectul unui proces. În această privinţă, reamintind de raportul Unităţii de Informaţii privind combaterea terorismului, înfiinţate în  Casa Albă în perioada președinției lui Barack Obama, în care se accentuează legătura dintre PYD și PKK,  se afirmă că prevederea constituţiei SUA „Sprijinirea organizațiilor catalogate ca teroriste este o infracţiune împotriva ordinii constituționale” poate fi introdusă pe ordinea de zi.

 

[2] Rezoluţia CSONU 2370 din 2 august 2017 

 https://www.un.org/press/en/2017/sc12938.doc.htm

[4] Akin Ozcer, “Adalet Divanı ABD’yi Nasıl Mahkûm Etmişti?”, Serbestiyet, 06 februarie 2018.

http://serbestiyet.com/yazarlar/akin-ozcer/adalet-divani-abdyi-nasil-mahkum-etmisti-845450

[5] Akın Ozcer, “Adalet Divanı ABD’yi Nasıl Mahkûm Etmişti?”, Serbestiyet, 06 februarie 2018.

http://serbestiyet.com/yazarlar/akin-ozcer/adalet-divani-abdyi-nasil-mahkum-etmisti-845450

[6] Case Concerning Military And Paramilitary Activities In And Against Nicaragua (Nicaragua V. United States Of America), International Court Of Justice, 27 Haziran 1986.

http://www.icj-cij.org/files/case-related/70/070-19860627-JUD-01-00-EN.pdf

[7] Eren Alper Yılmaz şi Orhan Irk, “Nikaragua Divan Kararları Işığında Kuvvet Kullanma Ve Meşru Müdafaa Sorunu”, UniversitateaCelal Bayar Jurnalul Ştiinţe sociologice, Vol:13, N:2, iunie 2015, p. 159.

[8] Ahmet Hamdi Topal, “Uluslararası Hukukta Devlet Destekli Terörizme Karşı Kuvvet Kullanma”, Teya de doctorat , Universitatea de la  Ankara Institutul Ştiinţe Sociologice, 2004, Ankara, p. 158

[9] A.g.e, p. 165.

[10] Yılmaz ve Irk, a.g.m, p. 158

[13] Nedim Şener, “Aranan Delil ABD Senatosu’nda”, Posta, 7 februarie 2018.

http://www.posta.com.tr/aranan-delil-abd-senatosu-nda-nedim-sener-yazisi-1379577


Etichete: YPG , PYD , PKK , SUA

Ştiri din aceeaşi categorie